joi, 30 august 2012

August 25/26, 2012 - Valea Priponului / Valea Adinca - BMM - Valea Morarului

Am plecat hotariti simbata dimineata sa facem o treaba serioasa: Valea Priponului cu odihna de noapte la Omu si apoi dupa incalzirea asta din prima zi, coborire pe Valea Adinca (baietii vor asa).
Am ajuns insa cam tirziu la Gura Diham. Am umplut sticlele cu apa si am pornit pe scurtatura lui Stefan. Pe la 11:15. Scurtatura spre Poiana Vaii Cerbului e cam abrupta si nu prea ne convine acum la inceput sa ne obosim aiurea...
Stefan, mindru de scurtatura lui...
 Din cind in cind vedem firul apei in stinga:

Si tot mergem, si mergem, si numai drum pieptis prin padure... Devine cam enervant.


Ajungem intr-un sfirsit si la Poiana, avind aproape mereu piriul in stinga, uneori mai aproape, alteori mai indepartat. In tot cazul, chiar si in acest an de seceta, era vioi si bogat, asa ca ne-am ofitcat ca am carat apa degeaba. Am transpirat asa ca am baut destul, dupa care am umplut iar bidoanele si am pornit pe marcajul oficial banda galbena.
Deocamdata mergem prin padure, dar e o zi foaaaarte calduroasa, iar bietii copaci nu fac fata astfel ca noi ne topim in continuare la 30°.


Intilnim chestii dragute pe drum, cum ar fi acest dragut copac cracanat  sau florile de scaieti Carlina acaulis (care imi plac de cind eram copil si le presam cu succes in ierbare).


Intram pe valea larga, si pozam Valea Cerbului in toata lungimea ei, cit se poate vedea spre inaltimi, unde crestele se pierd in soare si nori...













La stinga noastra, stinci si brazi pe peretele Costilei:

Incerc sa prind intrarea pe Valea Urzicilor, dar cu ochii spre atitea peisaje splendide, se pare ca o ratez.
Ne apropiem de Poiana "La Piatra Pirlita".
Vedem intrarea in Valea Caprelor (din poiana pirlita de soare si apoi cu un zoom ce ne arata hornul de intrare - de fapt cam asa arata toata valea...)

Vedem si intrarea spre obiectivul nostru - Valea Priponului.





Tot asa, vedere cu poiana si apoi un zoom spre dragutul bolovan care ne strica intrarea.

Aici facem un popas mai lung, mincam ceva usor, bem din apa si ne mai usuram rucsacii, pozam si admiram. Evident, undeva la umbra, nu in mijlocul poienii, unde se simte canicula.

Pornim sa ne cautam intrarea ocolitoare. Deocamdata continuam tot pe traseul turistic clasic, care o ia in sus taman pe linga Valea Priponului.

Peretii Costilei par blinzi si nu se vad de aici vaile.




Acum trebuie sa gasim potecuta. Indiciul 1:se pare ca intilnim tot mai multe zade (Larix decidua).


Indiciul 2: de vizavi, din peretele Morarului, se vede foarte clar Acul Priponului.




Deci, cam pe aici, zade multe si colt ascutit, se face cararuia. Nu se vede clar din drum, sunt ierburi multe. Dar daca urci un pic, devine vizibila.

In tot cazul, daca depasesti intrarea, cind te uiti in urma vezi stina parasita de deasupra bolovanului si stii ca ai trecut de cararuie. Mi se pare ca aici, unde vedem zada asta draguta care a crescut lateral, deja trecusem de poteca si ne-am intors un pic.

Cam asa arata urcusul ocolitor spre vale:

  Ajungem in terasa de deasupra saritorii imposibile, unde pe linga stina parasitace se vede aici micuta...


...vedem pe dreapta si un "hotel Pripon".




Admiram acum Valea Priponului, cel putin ce puteam vedea de aici de la baza. O prima saritoare draguta.
O iau inainte cam grabita, cercetez hornul pamintos din dreapta si mi se pare cam nesigur. Se aluneca la greu. Asa ca ma hotarasc pentru o abordare directa, pe undeva prin stinga-mijloc.


Ajunsa sus pe la tufisurile alea de care in sfirsit ma pot tine ca lumea, ma uit sa vad ce fac baietii. Vici a intins coarda ca sa nu o care in spate, iar Stefan se bucura ca e tras.

De fapt, si eu am lasat rucsacul aici sa il tirim pe coarda.
 – Hai, Stefane, hai!

– Stai, bai, ca e greu la urcus!















Recuperez rucsacul si il iau in spate, apoi o iau inainte sa mai cercetez tufisurile.
 A trecut si Stefan de partea mai nasoala, se vad amindoi.




Tot inainte, gasesc si desertul meu preferat:
Ma ospatez indeajuns incit sa mai las ceva si altora.  Nu sunt chiar asa multe tufe totusi. Cu elanul mult imbunatatit si tot urcind, mai trag niste poze.













Stefan iar se cam ciciie si se tot opreste si el sa faca poze. Vici il tot trage, ca sunt inca legati in coarda.

















Ne intilnim cu un mic grup care coboara.
 Vici trage de coarda la greu, doar-doar Stefan o merge mai repejor...
 Creasta Morarului:
 Peretele Priponului (din dreapta):
 Ne uitam sa vedem cit am urcat:

Stefan vine si el usurel-usurel, de, ca doar graba strica treaba...
 Hello!
 Peretele Priponului (din stinga):
 Tot admirind si pozind, ochim si doi viteji coborind de pe Ace:






Valea Priponului:
 Valea Priponului la final:
 Perete in dreapta:
 Partea superioara a vaii:
 Se vede foarte fain Creasta Morarului, impreuna cu valea noastra, pina jos in V Cerbului:




Deja soarele se pregateste de culcare si da nuante speciale pozelor.
–  Hai ca mai e putin!
 Eu sunt deja pe brina si stau exact in punctul din care vad si Valea Caldarilor:
 Admir inca o data Acele care inteapa cerul senin:
 Ia te uita, apare si releul:

 Ultima oprire inainte de asaltul final:
 Belvedere: la stinga Valea Caldarilor, la dreapta Valea Priponului:
 Undeva pe acolo e Omu
 Punctul (oarecum) terminus al Priponului - oare aici isi priponeau haiducii caii?!?

Omu se vede ceva mai bine, dar soarele aproape disparea pe dupa Obirsie si ne cam strica pozele...
 O luam de-a curmezisul prin amfiteatrul Caldarilor, incercind sa o scurtam spre Cerdac. Releul ramine in urma:
 
Acum vedem clar poteca de vara de sub Cerdac:
 Soarele dispare si tragem tare sa mai prindem un firicel de lumina, ca mai e ceva pina la cabana:
In sfirsit am iesit in traseul turistic  si vad un peisaj drag:  Mecetul Turcesc
 Indicatorul asta ma enerveaza la culme  - cica mai am 45 de minute... enervant!
 Gata! Parca eu insumi am pus steagul de pe reduta si il las sa filfiie in bataia vintului...


Am mincat o ciorba excelenta si, mai apoi, ne-am delectat cu un vin fiert cu scortisoara. Pe la 10 ne-a anuntat ca mai sunt 2 locuri libere, asa ca am avut ocazia sa testam priciurile. Spre surpriza noastra, soba duduia si era o caldura... Cam inghesuiala, dar e fain la Omu.
A doua zi:
Dupa micul dejun, pozez scurt imprejurimile.
Studiem intii traseul de ieri: amfiteatrele vailor si potecutele-scurtatura folosite:
 
Aici se vede perfect poteca de vara:

 De la Omu, vedere spre Scara si Hornurile Tiganesti:
  De la Omu, vedere spre Virful Ocolit si Doamnele:
 
 Valea Gaura:
 Am pornit pe Creasta Morarului.
 Si ne luam la revedere de la cabana.
 Soarele e aproape in fata noastra si zici ca e noapte...
La stinga, vedem Bucsoiul Mare si Creasta Balaurului:




tot pe creasta, inainte:

 
 Balaurul si chiar si Timbalul:
 Mai admiram o data vaile Costilei - de la stg la dr: putin din V Urzicii, V Caprelor, V Priponului si V Caldarilor:
 Aici, doar Valea Priponului si Valea Caldarilor:


Creasta pe care am lasat-o in urma - undeva pe acolo a ramas si Stefan...
 Studiem vilcelele -  jos se vede poteca din Valea Morarului:
 Zoom - sa vedem daca Stefan vine sau inca mai doarme...
 Vedem Coltul Vaii Adinci.
 Pe aici in stinga, Vilcelul Morarului pe care a coborit Vici iarna (mai de mult)
Eu cu Vici fam popas la Colt, sa il asteptam pe Stefan.

Aruncam o ultima privire vailor din dreapta (de la stg la dr: V Caprelor se vede aici mai bine, V Priponului si V Caldarilor)
 Linga Colt, evident, e plin de flori de colt:
Si brinduse de toamna, ce rare sunt!

Ne adunam toti trei si o pornim la atac pe Valea Adinca!
 Pare cam abrupta! Coltii aia imi amintesc de Vlad Tepes... (In dreapta se vede o bucata din Acul de Sus)


De aici, pozele incep sa se cam rareasca, intrucit Valea nu prea ne-a lasat sa rasuflam linistiti si am avut destula treaba... E plina de saritori care, desi la urcare unele nu pun probleme foarte serioase, la coborire implica cite un rapel, cite un filaj la sold. Prin urmare, pun bine in rucsac aparatul foto si las la indemina doar telefonul.
O prima saritoare unde facem un filaj la sold (adica Vici ne fileaza, iar el coboara asigurindu-se la un cui):
 Deja cind a incercat o asigurare, valea ne-a oferit prima surpriza: ditai bolovanul a zburat de linga el. Toata valea e ca un grohotis.
Eu plec prima, ca-s mai usurica, sa testez cit e de abrupt si cit tine (de sus totul pare muuuult mai alunecos si nesigur ca la urcare):



 Lasam in urma bolovani...
Si vedem in fata numai si numai abrupturi bolovanoase:
 
 Grohotis:
O alta saritoare:




Briul de mijloc:
 Pare ca se largeste un pic valea:
 Dar nu tine mult....

 Saritorile nu se mai termina:




 Mai trecem de cite o saritoare, mai avansam un pic:


 Ajungem la bolovanul ce creeaza probleme la urcare... la coborire facem un super-rapel, folosindu-ne de piton.
 Oare ce-o fi dedesubt??!!
 Hei! Aici sunt, sub bolovan! Inca intreaga! Nu e niciun urs...
  Si iata-ne trecuti si de vestitul bolovan...

 Ha-ha, ti-am facut-o, bolovan urit!
 Si iar mai avem vreo 3 saritori (pina la BMM):

 Se pare ca mai e putin pina la BMM:
  Aici a fost super-cool - am trecut printr-o fereastra orizontala formata din bolovanii adunati in strangulare. Intii a coborit Stefan, filat pe prizele din dreapta, dupa care eu si Vici ne-am lasat "salam" prin fereastra.



 Oare ce ne mai asteapta la vale?
 Gata, am ajuns la BMM (acesta este directia care duce spre Ripa Zapezii - si apoi pina in Valea Cerbului):
 La revedere, vale! De aici, ne hotarisem sa o luam pe brina si sa iesim in Valea Morarului.
 In directia noastra, brina era numai jnepeni:
 Daca nu jnepeni, copacei:
 Splendid, totusi mergem cit se poate zari poteca:
 Pina la urma, brina se pierde cam pe la Vilcelul Morarului si o luam direct spre Vale, printre jnepeni, tufe de zmeura si iarba:
 Pe Morar la vale, repejor, ca se intuneca:
 Intrarea in Valea Adinca (din Poiana cu Urzici):
                                                                  - The end -
Obs: Aceste trasee sunt trasee alpine, nu trasee turistice. Nu sunt marcate si nu se adreseaza decit celor antrenati si echipati corespunzator.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu